Ion Antonescu, un mare patriot si iubitor de tara, astazi nenorocitii abia ca ii amintesc numele de 2 3 ori in cartea de istorie, cand el merita pe putin jumatate de carte. El a incerc sa refaca Romania Mare, dupa ce regalitatea( Carol al II-lea) a lasat tarile vecine sa ne anexeze bucati mari din tara. Da regalitatea care astazi e laudata. Insa din pacate oamenii nu mai sunt interesati de patriotism ci de a fi sclav intr-un sistem condus de occident, Uniunea Europeana, deci implicit de Americani.
Hai sa fim seriosi, Basarabenii sunt pe unul dintre primele 2 locuri nu stiu daca European sau mondial la consum de alcool, petrec mai mult timp in birturi decat la lucru, tu ai fost vreodata acolo ca sa stii despre ce vorbesti? Ei o duc rau in mare parte din vina lor, la fel ca noi dealtfel. Iar uniunea europeana nu a facut altceva decat ca in ultimii caativa ani sa distruga si sa preia absolut tot ce inseamna fabrici, uzine si reusrse naturale de la noi. Acum noi practic nu mai producem absolut nimic, tot ceea ce avem importam, cumparand cu ajutorul banilor de imprumut de la FMI, de la care imprumutam ca sa acoperim imprumutul anterior si tot asa. Daca cineva incearca sa se ridice, sar pe el cu normele europene, desi in strainatate nu se respecta absolut deloc. Dar asta e.

"Errare humanum est sed perseverare diabolicum."
"Gutta cavat lapidem non vi, sed saepe cadendo."
"Inter arma silent leges."