Thread Rating:
  • 0 Vote(s) - 0 Average
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
A fost odată ca niciodată...
#2
Ploaia mă însoţeşte prin parcul umed si tăcut. Doar frunzele uscate îmi amintesc de vara fierbinte şi veselă. Şi de mine, cel care eram şi cel care sunt acum, în toamna vieţii mele...Îmi ridic gulerul şi-mi îndes şapca pe cap. Picăturile reci îmi lovesc faţa, murmurându-mi aceeaşi melodie ca atunci când le-am simţit prima dată, cu mulţi ani în urmă. Atunci mă durea atingerea lor, acum le simt ca pe o mângâiere....Prea multe ploi mi-au lovit faţa şi prea multe întâmplări mi-au lovit sufletul. Paradoxal, în timp ce trupul mi se ofileşte, sufletul si simţurile se despart uşor de el, încercând să-i ignore suferinţele.
Ies din parc şi-mi continui drumul pe o stradă cu clădiri care au îmbătrânit odată cu mine. Îmi amintesc că pe strada asta era un bar unde obişnuiam să vin... Iată-l! Aceeaşi uşă, aceleaşi trepte pe care atunci le urcam în fugă şi care acum îmi fac genunchii să troznească...Intru şi-mi scot şapca, aşa cum făceam pe vremuri. Îmi rotesc privirea şi-mi revin amintiri păstrate într-un colţ prăfuit al minţii. Doar bruneta frumoasă de la bar imi aminteşte de altcineva. Restul e aşa cum ştiam. Comand un whisky cu gheaţă şi mă îndrept spre masa pe care o preferam cândva. Un tânăr îşi savurează vinul, îngândurat.
-Bună seara. Permiteţi să mă aşez? îl întreb, privindu-l de parcă m-aş vedea pe mine, cel de-atunci.
replyReply


Messages In This Thread
A fost odată ca niciodată... - by Bogdan - 12-04-2012, 02:37 AM
RE: A fost odată ca niciodată... - by old nick - 12-05-2012, 09:28 PM
RE: A fost odată ca niciodată... - by Bogdan - 10-26-2013, 12:40 AM
RE: A fost odată ca niciodată... - by Szekemri - 11-09-2013, 05:40 PM

Possibly Related Threads…
Thread Author Replies Views Last Post
  A fost odată ca niciodată... - Discuţii generale Bogdan 23 8,941 11-09-2013, 09:45 PM
Last Post: Szekemri

Forum Jump:


Users browsing this thread: 1 Guest(s)